Sesiunea II
Obligațiile jurnaliștilor la reflectarea violenței în bază de gen
Mecanismul de intervenție al instituțiilor statului
Aplicarea măsurilor urgente de protecție
Obligații legale și deontologice ale jurnaliștilor la reflectarea cazurilor de violență
Cum documentăm subiectele și cum abordăm victimele
Limbajul utilizat
Descarcă prezentarea PPT. Sesiunea II
Mecanismul de intervenție în cazuri de violență în familie
Pentru a evita greșelile de documentare și abordare, jurnaliștii ar trebui să cunoască principalii piloni ai mecanismului de intervenție în cazul violenței asupra femeilor, prevăzut de Legea nr. 45 din 01.03.2007
Specialiștii abilitați cu protecția victimelor violenței în familie (asistenții sociali, medicii, polițiștii etc.) au obligația să raporteze imediat prin telefon Poliției despre sesizările/autosesizările privind actele de violență față de femei, iar în decurs de o zi lucrătoare să expedieze în adresa Poliției Fişa de sesizare a cazului suspect de violenţă în familie. Acești specialiști raportează cazurile fără acordul victimei atunci când actele de violenţă în familie pun în pericol viaţa sau sănătatea victimei ori există pericol iminent de a se produce asemenea acte de violenţă. În celelalte cazuri, raportarea se face doar cu acordul victimei. În cazul violenței online, legislația națională nu conține deocamdată prevederi specifice, abuzurile ajunse în atenția poliției fiind încadrate în articole existente din codurile penal și contravențional, cum ar fi hărțuirea, șantajul, distribuirea de conținut pornografic , urmărirea și altele, în funcție de situațiile concrete.
IMPORTANT! Jurnaliștii ar trebui să încurajeze victimele violenței online să denunțe orice atac la linia telefonică de urgență 112, ai căror specialiști le vor direcționa la serviciile corespunzătoare, în funcție de circumstanțele concrete, sau să depună direct plângeri la sectorul de poliție. Femeile/fetele pot, de asemenea, solicita suport și raporta cazurile prin intermediul Liniei de încredere pentru femei și fete 080088008, iar pentru copii și adolescenți este utilă platforma Siguronline.md , prin intermediul căreia pot raporta cazuri, solicita ajutor, dar și se pot informa despre riscurile online.
În cazul în care la Poliție a fost raportat un caz de violență domestică se întreprind următoarele acțiuni:
- Un echipaj din doi polițiști se deplasează la fața locului.
- Dacă se constată pericol iminent de comitere sau repetare a acțiunilor violente, polițistul dispune imediat eliberarea ordinului de restricție de urgență.
- Se explică drepturile ambelor părți.
- Poliția scoate agresorul din casă, cu predarea cheilor. Părăsind locuința, agresorul poate lua, sub supravegherea angajaților poliției, numai articole de uz personal strict necesare.
- Poliția supraveghează îndeplinirea măsurilor stabilite în ordinul de restricţie de urgenţă.
Victima are dreptul, în perioada de acțiune a ordinului de restricție de urgență, să solicite, în condițiile legii, eliberarea ordonanței de protecție. Acțiunea ordinului de restricție de urgență, în acest caz, se prelungește de drept şi încetează odată cu punerea în aplicare a măsurilor de protecție stabilite de instanța de judecată.
Ordonanța de protecţie este un act legal, prin care instanța de judecată aplică măsuri de protecție victimei pentru o perioadă determinată de timp. Pentru solicitarea ordonanței de protecție, victima se poate adresa instanței de judecată personal sau prin intermediul unui avocat, căruia i-au fost delegate împuterniciri.
| Ordin de restricție de urgență | Ordonanță de protecție | ||
|---|---|---|---|
| Se aplică de către | Angajatul poliției | Judecător | |
| Perioada pentru care poate fi aplicată măsura de protecție | Până la 10 zile | Până la 90 zile | |
| Măsuri aplicate agresorului |
- Obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuința victimei;
- Interzicerea de a se apropia de victimă, respectând distanța ce ar asigura securitatea acesteia și excluzând orice contact vizual cu aceasta; - Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau prin orice alte mijloace, de comunicare cu victima; - Interzicerea de a păstra şi purta armă. |
- Obligarea de a părăsi temporar locuinţa comună ori de a sta departe de locuinţa victimei;
- Obligarea de a sta departe de locul aflării victimei, la o distanță ce ar asigura securitatea ei, excluzând și orice contact vizual cu aceasta; - Interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima; - Interzicerea să se apropie de anumite locuri: locul de muncă/ studii al victimei/ copilului, alte locuri determinate pe care victima/ copiii ei le frecventează; - Obligarea, până la încetarea măsurilor de protecţie, de a contribui la întreţinerea copiilor comuni; - Obligarea de a participa la un program special de tratament sau de consiliere pentru reducerea violenţei sau pentru înlăturarea ei; - Interzicerea de a păstra şi purta armă. |
|
| Monitorizarea electronică a abuzatorului | Nu | Da | |
Oferirea de asistență victimei. Cu acordul victimei, asistentul social comunitar deschide un dosar de asistență a victimei, elaborează în comun planul de siguranță. Echipa multidisciplinară comunitară/teritorială elaborează și implementează Planul individual de asistență a victimei. În fiecare Structură teritorială de asistență socială este desemnat un specialist responsabil de prevenirea violenței în familie și reabilitarea victimelor infracțiunilor.
Exercițiu 1:
Priviți imaginile din video-ul de pe acest între min. 15.30-21.00 și răspundeți la întrebări:
1. În ce măsură acțiunile polițiștilor de a permite filmarea unei intervenții concrete în cazul unui episod de violență în familie sunt legale?
2. Au respectat jurnaliștii demnitatea persoanelor victime?
3. Este de interes public acest caz?
1. Prin faptul că au anunțat echipa de filmare unde merg și nu au luat în prealabil acordul celor care sunt filmați,
polițiștii au încălcat obligația de confidențialitate care trebuie păstrată în privința identității victimelor
violenței în familie. Chiar dacă fața femeii a fost blurată, fața agresorului a fost arătată, iar asta duce la
identificarea ușoară a victimei.
Notă:
chiar dacă, să presupunem, poliția ar fi întrebat persoanele dacă sunt de acord să fie filmate, un astfel de acord
nu poate fi considerat valabil, în condițiile în care protagoniștii se află într-o profundă stare de
vulnerabilitate.
2. Demnitatea copiilor și femeii nu au fost respectate, întrucât au fost filmați și prezentați în materialul video într-o situație umilitoare și de vulnerabilitate, care, ulterior îi poate expune la noi suferințe și abuzuri.
3. Acest caz particular nu este de interes public, deci jurnaliștii nu ar fi trebuit să relateze despre el. Un astfel de caz poate fi prezentat în media, cu luarea tuturor măsurilor de protecție a identității victimelor și cu respect pentru demnitatea lor, dacă, de exemplu, este încadrat într-un subiect amplu de analiză a eficienței pârghiilor de intervenție în astfel de cazuri, a măsurilor de acordare a asistenței victimelor etc. Aici însă a fost prezentat prin prisma senzaționalului, punându-se accent pe „spectacolul” pe care l-a făcut agresorul în fața poliției și a camerei de filmare.
Obligații legale și deontologice ale jurnaliștilor la reflectarea cazurilor de violență
Legea nr. 45 din 1.03.2007 cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie prevede că „viaţa privată şi identitatea victimei sunt protejate”. Asta înseamnă că asistenții sociali, polițiștii, procurorii și alții sunt obligați să nu divulge jurnaliștilor informații referitoare la cazurile de violență sau abuz, pentru a nu dăuna victimelor. O pot face doar cu acordul victimelor.
Jurnaliștii care lucrează la TV și radio sunt obligați prin Regulamentul conținuturilor media audiovizuale să respecte un set de reguli la reflectarea cazurilor de violență, inclusiv în bază de gen. Iată câteva prevederi:
- Imaginea și demnitatea persoanelor aflate în suferință trebuie respectate de către realizatorii de programe audiovizuale;
- Este interzisă difuzarea imaginilor cu victima fără acordul ei, imagini ale persoanei fără discernământ sau decedate, fără acordul reprezentanților legali, precum și imagini care exploatează sau scot în evidență traumele unei persoane;
- Este interzisă difuzarea înregistrărilor puse la dispoziție de către poliție, fără acordul persoanelor care sunt victime ale unor infracțiuni;
- Nu poate fi dezvăluită în niciun mod identitatea persoanelor care sunt victime ale infracțiunilor privitoare la viața sexuală, cu excepția situației în care victimele și-au dat acordul scris, sub condiția respectării limitelor de identificare stabilite prin acord.
Când relatează despre cazuri de violență în bază de gen jurnaliștii trebuie să fie conștienți că vorbesc despre o problemă socială. Respectiv, vor aborda situația plasând-o în context social, nu ca un caz individual. Vor scoate în evidență: răspunsul autorităților, mecanismele de intervenție, posibile soluții, după caz, numerele liniilor telefonice ale serviciilor de intervenție, lecțiile învățate și în nici un caz nu vor exploata detaliile „curioase” sau „picante” ale istoriei.
Înainte de a decide dacă începeți să faceți un material de presă la un asemenea subiect, vă recomandăm să vă puneți întrebarea de mai jos:
Cum documentăm subiectele și cum abordăm victimele
Dacă, răspunzând la întrebarea de mai sus, v-ați convins că e nevoie să faceți acest material, atunci începeți documentarea. Dacă porniți subiectul de la un caz concret de abuz și mergeți pe teren, NU intervievați vecinii sau alte persoane terțe. Astfel de interviuri duc la identificarea victimei și retraumatizarea ei, pot răspândi stereotipuri și sugera că victima este responsabilă de ce i s-a întâmplat. Comentariile vecinilor au relevanță doar dacă vorbesc despre eforturile lor de a atenționa poliția sau autoritățile despre eventuale episoade de violență la care au fost martori. Persoanele care trebuie intervievate la fața locului sunt reprezentanții serviciilor responsabile de raportarea cazurilor de violență și luarea măsurilor de intervenție: poliția, asistentul social, primarul, după caz – directorul școlii, medicul de familie.
IMPORTANT! Înainte de a merge pe teren, consultați normele relevante în cazul concret: care este mecanismul de raportare a cazurilor, care sunt serviciile de intervenție și ce obligații au autoritățile și, după caz, consultați un expert în violență în bază de gen, pentru a evita greșelile de abordare. Astfel de experți și experte sunt disponibili, de regulă, în cadrul organizațiilor neguvernamentale.
Intervievarea victimei/lor. Specialiștii recomandă evitarea intervievării victimelor violenței, pentru a le proteja de revictimizare și de noi emoții negative. Dacă totuși considerați că intervievarea este importantă pentru material și victima acceptă să vorbească, asigurați-vă că ea/el înțelege ce i se întâmplă, este de acord să răspundă la întrebări și, după caz, să fie filmată. Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova obligă jurnaliștii să protejeze identitatea victimelor oricăror situații cu conotație negativă: „Jurnalistul nu dezvăluie identitatea victimelor accidentelor, calamităților, infracțiunilor, cu precădere ale agresiunilor sexuale. Fac excepție cazurile în care există acordul acestora sau al familiei (când persoana nu este în măsură să-şi dea acordul) sau când prevalează interesul public. Jurnalistul va întreprinde toate măsurile pentru a reduce eventualele efecte negative asupra acestor persoane”.
Protejarea identității. Pentru un jurnalist profesionist, consimțământul victimei nu ar trebui să însemne automat divulgarea identității. În unele cazuri, fiind în stare de șoc, revoltă, obidă sau sperând că astfel va influența penalizarea agresorului/lor, victima poate permite jurnaliștilor să-i divulge numele, fără să-și dea seama că asta ar putea-o pune în pericol. Jurnalistul ar trebui să anticipeze eventualele consecințe negative asupra victimei și să decidă dacă îi divulgă identitatea sau nu, chiar dacă are consimțământul ei.
Revictimizarea. În cadrul interviului cu victimele, în special atunci când vorbim despre experiențe traumatizante, jurnalistul este obligat să se asigure că nu va dăuna și nu va genera revictimizarea persoanei, adică nu o va pune din nou în situația de a se simți victimă. Deci jurnalistul/a nu-i va cere să povestească scenele de violență sau alte momente dureroase. Dacă victima o va face din propria inițiativă și, pe parcurs, se emoționează, plânge – interviul trebuie oprit, apoi se va conveni suplimentar cu victima dacă este de acord să fie puse pe post secvențele respective. Întrebări de felul: „Cum s-a întâmplat?”, „Cum erați îmbrăcată?”, „Cât de des vă bătea?”, „De ce vă bătea?”, „Nu v-ați gândit că a merge noaptea singură prin parc poate fi periculos?” etc., vor pune victima în situația de a divulga și retrăi momente traumatizante din viața ei și vor induce ideea stereotipică că violența a fost provocată și cumva justificată. În loc de asta, putem întreba: „Cum credeți că se pot rezolva lucrurile acum?”, „De ce ajutor aveți nevoie?”, „Ce se poate face pentru Dvs.?” etc. Astfel jurnalistul ar arăta empatie cu victima, ar manifesta o atitudine pozitivă și pro-activă și ar evita revictimizarea persoanei.
IMPORTANT! Jurnalistul/a trebuie să aibă grijă să elimine din materialul său orice detalii care ar pune victima într-o situație umilitoare și care i-ar leza demnitatea. Înainte de publicare/difuzare, materialul ar trebui recitit pentru a ne asigura că abordarea generală este corectă – că am plasat cazul în contextul general, că am prezentat un caz particular ca parte a unei probleme sociale, că am inclus statistici despre amploarea fenomenului. În funcție de specificul cazului, o bună practică jurnalistică este să includem în material, la loc vizibil, un număr de telefon al serviciilor unde victima poate primi ajutor.
Exercițiu 2:
Analizați studiul de caz și răspundeți la întrebările de mai jos
1. Este de interes public un astfel de caz (particular)?
2. Cât de justificată este divulgarea identității victimei?
3. A fost respectată demnitatea persoanei?
4. A avut loc un caz de revictimizare?
5. Cât de corectă a fost abordarea generală a cazului?
În luna octombrie 2017 un post de televiziune a realizat un reportaj video în care anunța că o femeie de 52 de ani (cu nume, prenume, localitate) a fost bătută de propriul fiu și a ajuns la spital cu fracturi grave. Ea a fost filmată și intervievată în salonul de spital, apărând în imagini cu vânătăi și urme de leziuni pe față și pe gât, cu maxilarul deplasat, astfel încât îi venea greu să vorbească. Reporterii au spus, folosind mărturii ale vecinilor, că femeia este bătută des de fiul ei, care uneori este plasat în arest din această cauză. Nu au fost intervievați reprezentantul Poliției, asistentul social sau alte autorități obligate să intervină în asemenea cazuri.
1. Cazul este unul particular și nu este de interes public, deci jurnaliștii, în forma în care au relatat despre el, nu ar fi trebuit să-l relateze.
2. Jurnaliștii ar fi trebuit să nu divulge nici o informație care ar duce la identificarea persoanei – nume, prenume, vârstă, localitate.
3. De asemenea, nu ar fi trebuit să difuzeze imagini cu victima, care se afla într-o situație extrem de vulnerabilă, întrucât asta îi lezează demnitatea.
4. Jurnaliștii i-au cerut victimei să povestească despre loviturile pe care i le-a aplicat fiul ei, ceea ce reprezintă un caz de revictimizare.
5. Abordarea acestui caz particular pentru a exploata suferința umană este o practică absolut condamnabilă. Dacă jurnaliștii au aflat despre acest caz și au decis că merită să scrie un material, subiectul central ar fi trebuit să fie altul decât vânătăile victimei – soluțiile care există pentru protejarea femeilor care locuiesc împreună cu agresorii, indiferent dacă sunt soți sau alți bărbați; care e răspunsul instituțiilor de protecție în astfel de cazuri; sunt suficiente mecanismele de intervenție existente sau nu? Pentru asta, jurnaliștii ar fi trebuit să intervieveze specialiștii responsabili: inspectorul de poliție, asistentul social, alți specialiști. Ei s-au axat pe „spectacolul” violenței în loc să încadreze cazul individual în tabloul general.
Limbajul utilizat
Produsele media referitoare la violența în bază de gen trebuie scrise într-un limbaj neutru, fără calificative și exagerări. Fiecare cuvânt trebuie utilizat cu maximă atenţie și acurateţe, pentru a nu induce publicului concluzii sau idei false, dar și pentru a evita revictimizarea persoanei. Iată o listă de cuvinte și expresii acceptate, pe care o puteți completa și afișa la vedere în redacție, drept ghidaj pentru reporteri și editori:
| NU | DA |
|---|---|
| Crimă pasională | A bătut-o, agresat-o |
| Dramă conjugală/familială | Violență în familie |
| Și-a bătut joc | A violat-o/agresat-o sexual |
| A batjocorit-o | A violat-o/agresat-o sexual |
| Și-a satisfăcut pofta sexuală | A violat-o/a constrâns-o să întrețină relații sexuale |
Abordarea violenței online împotriva femeilor. Deocamdată nici actele normative referitoare la conținutul audiovizual și nici Codul deontologic al jurnalistului nu conțin prevederi specifice referitoare la violența online, însă jurnaliștii ar trebui să o trateze cu aceeași acuratețe și responsabilitate ca pe violența din viața reală.
O precauție în plus este ca atunci când scriu despre astfel de cazuri, jurnaliștii să aibă grijă să nu contribuie la răspândirea conținutului abuziv – să nu indice linkuri, să folosească, în caz de necesitate, capturi de ecran cu protejarea corespunzătoare a identității victimei și a altor elemente care conduc la dezvăluirea identității ei. Imaginile cu probele abuzului nu vor fi preluate fără consimțământul victimei.
Exercițiu 3:
Analizați știrea și discutați cum ați fi prezentat Dvs. acest subiect, ce elemente ați fi exclus și ce informații ați mai adăuga.
Întrucât vorbim despre un fenomen foarte răspândit, media ar trebui să reflecte violența online în materiale explicative și de problemă, pentru a ajuta femeile și fetele să nu tolereze nici o formă de abuz online, să înțeleagă care sunt semnele timpurii ale violenței online în bază de gen și să cunoască unde și cum pot denunța astfel de cazuri. Simpla preluare a comunicatelor de presă de la Poliție sau Procuratură, unde sunt prezente și elemente la limita senzaționalului, fără explicarea implicațiilor personale și sociale ale acestui fenomen, nu contribuie la eradicarea acestuia. Un exemplu de abordare corectă a cazurilor de abuz online este articolul „Pornografie din răzbunare” , realizat de portalul Moldova.org.