eLearningAPI |

Recomandări şi principii cu privire la relatarea despre copii, formulate de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor

(Document lansat la Recife, Brazilia, în mai 1998, şi adoptat de către Congresul IFJ din Seul, 2001)

Toţi jurnaliştii şi profesioniştii media au datoria de a menţine cele mai înalte standarde etice şi profesionale şi de a promova în cadrul industriei diseminarea cât mai largă posibil a informaţiilor despre Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (UNCRC) şi despre implicările acesteia pentru exercitarea unui jurnalism independent. Organizaţiile media trebuie să ţină cont de încălcarea drepturilor copilului şi de subiectele legate de siguranţa, viaţa privată, securitatea copilului, educaţia lui, sănătatea şi bunăstarea socială, precum şi de toate formele de exploatare drept repere importante pentru investigaţii şi dezbateri publice. Copiii au un drept absolut la viaţă privată, singurele excepţii fiind cele formulate explicit de aceste recomandări şi principii. Activitatea de jurnalism care vine în contact cu vieţile şi bunăstarea copiilor ar trebui să ţină cont întotdeauna de situaţia vulnerabilă a copiilor. Jurnaliştii şi organizaţiile media trebuie să lupte pentru menţinerea celor mai înalte standarde de conduită la realizarea subiectelor ce vizează copiii şi, în special, trebuie:

Să tindă spre standarde de excelenţă în ceea ce priveşte exactitatea şi sensibilitatea atunci când abordează teme cu implicarea copiilor;
Să evite difuzarea şi publicarea în spaţiul media al copiilor a unor informaţii şi imagini care sunt dăunătoare pentru ei;
Să evite utilizarea de stereotipuri şi prezentări senzaţionaliste pentru a promova produsul jurnalistic ce implică tineri şi copii;
Să ţină cont cu grijă de consecinţele publicării oricărui material ce vizează copiii şi să minimalizeze daunele provocate copiilor;
Să vegheze împotriva identificării vizuale sau de altă natură a copiilor, cu excepţia cazurilor în care interesul public este evident;
Să ofere copiilor, atunci când este posibil, dreptul de acces la media pentru a-şi exprima opiniile, fără a fi influenţaţi în nici un fel;
Să asigure verificarea independentă a informaţiei oferite de copii, acordând o atenţie deosebită asigurării faptului că verificarea se va desfăşura fără a-i supune vreunui risc pe copiii care au furnizat informaţiile;
Să evite utilizarea imaginilor cu conţinut sexual al copiilor;
Să folosească metode corecte, deschise şi simple pentru a obţine imagini şi, atunci când este posibil, acestea să fie obţinute conştient şi cu acceptul copilului sau al unui adult responsabil, tutore sau asistent social;
Să verifice credibilitatea oricărei organizaţii care pretinde că vorbeşte în numele copiilor sau le prezintă interesele;
Să nu plătească copiilor, părinţilor ori tutorilor copiilor pentru materialul referitor la bunăstarea copilului, cu excepţia cazului în care aceasta este într-adevăr în interesul copilului. Jurnaliştii trebuie să supună examenului critic rapoartele şi afirmaţiile guvernelor referitoare la implementarea UNCRC în ţările respective.

Mass-media nu trebuie să considere şi să prezinte condiţiile copiilor numai ca pe nişte evenimente, ci să relateze în mod continuu despre procesul care a condus sau conduce la apariţia acestor evenimente.

Ghidul Reţelei Europene de Comunicare despre Sănătate pentru corespondenţii specializaţi în domeniul sănătăţii

(Elaborat în 1998 de PressWeise şi dezvoltat doi ani mai târziu în urma consultărilor purtate cu raportorii şi corespondenţii pe sănătate şi FIJ, versiunea finală fiind adoptată în 2000 de către OMS şi Reţeaua Europeană de Comunicare despre Sănătate ca un îndrumar de bune practici)

Mai întâi încercaţi să nu faceţi rău. Drepturile omului şi binele public sunt de cea mai mare importanţă
Încercaţi să înţelegeţi corect lucrurile. Verificaţi faptele şi sursele, chiar dacă există termenele de predare sunt puse în pericol
Nu creaţi false speranţe. Fiţi precauţi în mod special atunci când relataţi despre pretinse „tratamente miraculoase” sau despre potenţialele „ameninţări la adresa sănătăţii”.
Fiţi atenţi la interesele implicate. Întrebaţi-vă „cine va beneficia cel mai mult de pe urma acestei poveşti?”
Respingeţi stimulentele personale. Întotdeauna precizaţi în mod clar dacă materialul este publicat în urma unei sponsorizări.
Nu dezvăluiţi sursa informaţiei care v-a fost comunicată confidenţial.
Respectaţi tot timpul intimitatea bolnavilor, a persoanelor cu dizabilități şi a familiilor lor.
Fiţi atenţi la consecinţele povestirii voastre. Amintiţi-vă că persoanele bolnave sau cu dizabilități - în special copiii - trebuie să îşi trăiască viaţa mult timp după ce media şi-a pierdut interesul.
Nu deranjaţi intimitatea durerii. Respectaţi sentimentele supravieţuitorilor, în special atunci când este vorba despre dezastre. Fotografiile în prim plan sau imaginile televizate ale victimelor sau ale familiilor lor trebuie evitate ori de câte ori este posibil.
Dacă aveţi dubii, ocoliţi subiectul.

UNICEF: Orientări de raportare etică. Principii-cheie pentru raportarea responsabilă despre copii și tineri

(UNICEF a dezvoltat aceste principii pentru a-i ajuta pe jurnaliști să mediatizeze problemele copiilor într-o manieră adecvată vârstei și sensibilă. Orientările sunt menite să susțină cele mai bune intenții de raportare etică: servirea interesului public fără a compromite drepturile copiilor)

I. Principii

Demnitatea și drepturile fiecărui copil trebuie respectate în orice circumstanță.
La intervievarea și raportarea copiilor, este necesară o atenție specială pentru a asigura dreptul fiecărui copil la confidențialitate, pentru ca opiniile lor să fie ascultate, să participe la luarea deciziilor care îi afectează și pentru a-i proteja de potențiale pericole.
Interesul superior al fiecărui copil prevalează asupra oricărei alte considerații, inclusiv în ceea ce privește pledoaria pentru problemele copiilor și promovarea drepturilor copilului.
Atunci când se încearcă stabilirea interesului superior al unui copil, trebuie să se țină cont de dreptul copilului de a-i fi luate în considerare opiniile în mod corespunzător, în funcție de vârstă și maturitate.
Nu publicați o poveste sau o imagine care ar putea pune copilul, frații sau colegii săi în pericol chiar și atunci când identitățile sunt schimbate, ascunse sau neutilizate.
Materialele jurnalistice trebuie să respecte diversitatea și incluziunea, acolo unde este posibil, prezentând copiii din toate mediile, inclusiv copiii cu dizabilități, și menținând un echilibru între identificările de gen și cele culturale.
Copiii au dreptul să participe la luarea deciziilor care îi afectează, iar punctele lor de vedere trebuie considerate, în funcție de vârsta și maturitatea lor. Persoanele cele mai apropiate de situația copilului și cele mai capabile să o evalueze trebuie consultate în orice reportaj.
Trebuie evitată utilizarea stereotipurilor în imagini, atât negative, cât și pozitive.
Trebuie respectată identitatea (numele și naționalitatea) în reprezentarea vizuală a tuturor copiilor.
Copiii trebuie să fie prezentați într-o manieră demnă și respectuoasă.

II. Linii directoare pentru intervievarea copiilor

Nu faceți rău niciunui copil; evitați întrebările, atitudinile sau comentariile acuzatoare, insensibile la valorile culturale, care pun în pericol sau expun un copil la umilință sau care reactivează durerea și emoțiile copilului din cauza evenimentelor traumatizante.
La alegerea copiilor pentru interviu, nu-i discriminați pe bază de sex, rasă, vârstă, religie, statut, educație sau abilități fizice.
Nu regizați: nu le cereți copiilor să spună o poveste sau să facă o acțiune care nu face parte din propria lor istorie.
Asigurați-vă că copilul sau tutorele știu că vorbesc cu un reporter. Explicați scopul interviului și intenționa de a-l difuza.
Obțineți permisiunea copilului și a tutorelui său pentru interviuri, înregistrări video și, atunci când este posibil, pentru fotografiile documentare. Când este posibil și adecvat, această permisiune trebuie să fie în formă scrisă. Permisiunea trebuie obținută în circumstanțe care să asigure că copilul și tutorele nu au fost constrânși în niciun fel și că înțeleg că fac parte dintr-o relatare care ar putea fi diseminată la nivel local și internațional. De obicei. acest lucru poate fi asigurat dacă permisiunea este obținută în limba copilului și dacă decizia este luată în consultare cu un adult în care copilul are încredere.
Acordați atenție locului și modului în care copilul este intervievat. Limitați numărul persoanelor care iau interviul și al fotografilor. Încercați să vă asigurați că copiii se simt confortabil și sunt capabili să-și spună povestea fără presiuni exterioare, inclusiv din partea celui/celei care pune întrebări. În interviurile video și radio, luați în considerare fundalului vizual sau audio care ar putea influența relatarea despre copil și despre viața sa. Prezentând locuința, comunitatea sau locul unde se află copilului, asigurați-vă că asta nu îl va pune în pericol sau îl va afecta negativ.

Din Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova

(Aprobat la 3 mai 2011 și completat în mai 2019, după dezbateri și consultări publice desfășurate de Consiliul de Presă)

Protecția copiilor
3.16 - Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora.
3.17 - Jurnalistul protejează identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor. Fac excepție situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor.

Din Codul de conduită al radiodifuzorilor

(Aprobat de Consiliul Coordonator al Audiovizualului, 26 decembrie 2007)

Art.11 - Radiodifuzorii sînt datori să ţină cont de interesele legitime ale minorilor. Ei vor proteja identitatea minorilor implicaţi în infracţiuni, ca victime sau ca autori, cu excepţia situaţiei în care interesul public cere ca aceştia să fie identificaţi, sau la solicitarea expresă a părinţilor sau a reprezentanţilor lor legali, în vederea protejării interesului superior al minorului.

Din „Ghidul de Stil cu norme etice pentru jurnaliști”

(Elaborat Asociația Presei Independente (API), revăzut şi completat)

Cum numim copiii? În fiecare caz, copilul este „o persoană”, „o fiinţă umană” şi are nevoie, pentru a creşte cu demnitate, de o atitudine demnă, exprimată inclusiv de mass-media, în termeni neutri. Deci, pentru a scrie despre copii, vom folosi cuvinte neutre, ce încurajează dezvoltarea şi independenţa copiilor – „copil”, „adolescent”, „tânăr”, „elev”, nu „micuţ”, nu „copilaş”, nu „pici”.
Cum nu trebuie să-i numim pe copii? Copiii nu sunt nici „odrasle” şi nici „progenituri”. Ne-ar plăcea, oare, să se vorbească în aceşti termeni despre copiii noştri? Copiii nu sunt nici „îngeraşi” şi nici „împieliţaţi”. Prin urmare, nu trebuie să tratăm copiii şi tinerii – în cuvinte şi atitudini – „ca pe nişte porţelanuri, dar nici ca pe arici”. Copiii nu sunt „minori”. În limbajul curent, acest cuvânt are o conotaţie negativă: numaidecât unei minore i s-a întâmplat ceva rău sau un minor a comis un delict. Simpla menţionare a comisiilor pentru minori sau a inspectoratelor pentru minori creează deja un context negativ şi o atitudine negativă. Astfel, chiar dacă terminologia juridică face referiri, de exemplu, la „persoane minore” sau la „legislaţia privind munca minorilor”, vom alege să le spunem acestor persoane „copii” şi să evităm cuvântul „minor”. Copiii nu sunt aşa cum îi descriu diminutivele.
Atitudinea potrivită: „cuvintele atrag realitatea”
Mass-media, oficialităţile, cetăţenii – oricare ar fi statutul lor – nu au voie să pună etichete şi să restrângă orizonturile pentru copii. Titlul „Copiii plasaţi în instituţiile rezidenţiale nu au viitor” şi atitudinile exprimate prin afirmaţiile „copiii noştri sunt încă fricoşi, închişi în sine, nu vor să comunice” sunt dovezi ale unui tratament de marginalizare şi excludere, aplicat de maturi. Dacă spunem că „nu au viitor”, ei chiar nu vor avea. Vom reţine: cuvintele atrag realitatea, o materializează. Totodată, copiii nu au ales să fie „fricoşi, închişi în sine”, aşa i-au făcut adulţii, poate, inclusiv, cei care afirmă că sunt astfel. Atitudinea potrivită în presă faţă de copii, mai ales faţă de copiii aflaţi în situaţii de risc, trebuie să fie, aşadar, una care deschide uşi, care oferă perspective, nu una care stinge lumina. Vom relata faptele, dar nu vom insista doar pe cele negative. Vom vorbi şi despre speranţe, posibilităţi, succese.
Şi perspectiva umană poate fi senzaţională
Bunele practici ale jurnalismului modern îmbină perspectiva umană cu un „senzaţionalism” nou, căruia i se adaugă o formă şi un conţinut, obţinute după ce „săpăm mai adânc şi ţintim mai departe”. Este mai senzaţional faptul că „o tânără din Lăpuşna a formulat, în Scoţia, recomandări pentru liderii lumii” decât că la Iurceni „un tânăr este omorât de propria ţigară”. Este mai demn de atenţia publicului că „o resursă de comunicare între copiii şi părinţii afectaţi de migraţie, elaborată în Moldova, este tradusă şi utilizată în Franţa” decât că „un adolescent din Anenii Noi ajunge la spital, călcat pe mână de roata unui automobil”... Clişeul „Cu cât ştirile sângerează mai mult, cu atât se vând mai bine” exprimă succint o fixaţie a unor mass-media pe tragedii personale, pierderi, accidente, crime sau acte de violenţă. O întrebare mai veche a unui profesionist media ne ajută să tragem linia dintre ceea ce poate fi publicat şi difuzat în cazul unor fapte de violenţă şi ceea ce nu poate fi prezentat public: „Ţi-ar plăcea ca aceste texte şi imagini să fie văzute de copiii tăi în ziar sau la televizor atunci când luaţi împreună micul dejun înainte de şcoală?”. Într-un subiect de presă axat, spre exemplu, pe problema violenţei împotriva copiilor sunt doi eroi centrali – copilul care este supus violenţei şi copilul care poate citi sau privi aceste relatări. Aici vom urma practicile bune, care sugerează jurnaliştilor realizarea materialelor astfel încât acestea să nu dăuneze nici unora, nici celorlalţi. Altfel spus, profesionalism înseamnă etică şi responsabilitate. Unii directori de televiziuni din Europa au recunoscut că le-au interzis propriilor copii să privească ştirile pe care le produc. Aşadar, vom publica ştiri despre copii, care sunt demne de noi şi demne de atenţia publicului.
Menţionarea şi prezentarea naţionalităţii, statutului etc.
Vom menţiona naţionalitatea, statutul de persoană cu dizabilităţi (nu de invalid, de şchiop, orb, surd – pentru toate acestea există echivalente ce indică deficienţe motorii, de văz, de auz) sau de persoană HIV pozitivă, doar dacă acestea sunt relevante pentru textul articolului sau relatării. De multe ori nu sunt. Dacă un copil cu dificultăţi de vorbire participă, la Chişinău, la Primul Festival artistic al copiilor cu dizabilităţi, şi scopul declarat al festivalului este „de a descoperi şi promova abilităţile creative” ale acestor copii, menţionarea dizabilităţii este relevantă. Nu însă şi atunci când copilul participă la o campanie de colectare de fonduri pentru o cauză ce nu are vreo relaţie cu dizabilităţile sale. Articolul nostru poate fi despre personalitatea copilului, despre ceea ce a reuşit, nu despre ceea ce nu poate să facă. Iar atunci când îl intervievăm pe acest copil, nu ne vom comporta de parcă dizabilitatea se poate transmite ca o maladie. De asemenea, în cazul copiilor bolnavi, răniţi sau cu dizabilităţi, vom evita difuzarea imaginilor care, prin caracterul lor senzaţional, exploatează persoana. Jurnalismul este mai degrabă o chestiune de protecţie, decât de exploatare.
Principii directoare privind reportajele despre copii
Nu vom accentua stigmatizarea copilului; în calitatea noastră de jurnalişti şi de oameni, vom evita să etichetăm copiii şi să descriem maniera în care au fost expuşi represiunilor, inclusiv violenţelor fizice şi psihice sau discriminării, ori excluderii din comunităţile lor. Vom descrie întotdeauna contextul exact al articolului sau imaginii ce implică un copil. Vom schimba întotdeauna numele, ne vom asigura că astfel nu transferăm situaţia asupra unui alt copil ce poartă numele schimbat şi nu vom dezvălui vizual identitatea copiilor care apar în următoarele situaţii:

Copii victime ale abuzului sau exploatării sexuale
Copii autori ai abuzului sexual sau actului de violenţă fizică
Copii persoane HIV pozitive, persoane care trăiesc cu SIDA sau copii care au decedat de boli asociate SIDA, chiar dacă copilul, părintele sau îngrijitorul au autorizat aceasta de o manieră informată
Persoane acuzate sau culpabile de crimă.

În anumite situaţii, atunci când un copil riscă să devină victimă a represiunilor, vom omite numele, nu vom dezvălui vizual identitatea copilului şi vom sonoriza afirmaţiile lui cu vocea altui copil.

Din Ghidul „Mass-media și drepturile copilului. O resursă pentru jurnaliști scrisă de jurnaliști”

(Elaborat de MediaWise şi UNICEF)

Copiii și mass-media

Vizitaţi şcoli / licee / centre pentru tineri ca să vorbiţi copiilor şi tinerilor despre munca Dumneavoastră. Întrebaţi-i dacă împărtăşesc opinia multor copii din lume cărora le displace modul în care sunt reprezentaţi în mass-media şi de către mass-media: — să fie trataţi ca nişte jucării sau să fie încurajaţi să ”evolueze” ca animalele dresate la circ, recitând poezii etc; — să fie folosiţi doar pentru imagini 'drăguţe' sau, dimpotrivă, jalnice pentru a obţine reacţii emoţionale; — să fie prezentaţi ca nişte ignoranţi sau să fie trataţi cu superioritate, ori adulţii vorbesc în locul lor deşi copiii cunosc subiectul şi ar putea vorbi la fel de bine; — să fie trataţi ca grup şi nu ca persoane; deseori cuvintele 'adolescenţi' sau 'tineri' sunt folosite cu nuanţă negativă şi denotă o problemă sau o categorie care deranjează.
Discutaţi cu tineri şi copii care provin din grupuri sociale şi etnice diferite. Ei pot fi surse excelente pentru subiectele Dvs, oferindu-vă opinii proaspete şi teme care îi afectează direct: educaţie, sănătate, joc, cultură, politică, neglijare şi alte forme de abuz.
Monitorizaţi activitatea autorității responsabile de tineret - Avocatului Copilului din ţara Dvs. Au tinerii şi copiii sentimentul că acesta îi reprezintă competent, suficient? Contactaţi organizaţii non-guvernamentale care ar putea facilita întâlniri cu tineri şi copii care au experienţe interesante de povestit - nu uitaţi însă că fiecare dintre aceste asociaţii îşi promovează propriile agende şi proiecte.
Urmăriţi modul în care copiii folosesc imaginile şi tehnologiile informaţiei, Internetul, discuţiile pe calculator, telefoanele mobile etc. Ştiu ei oare cum să se protejeze împotriva materialelor periculoase, nocive? S-au confruntat vreodată cu abordări nepotrivite sau propuneri indecente din partea adulţilor sau societăţilor comerciale?
Profesioniştii media au obligaţia de a respecta drepturile umane ale copiilor atunci când relatează despre copii şi când îi prezintă. Ar face faţă oare unei examinări din această perspectivă modul în care aţi colectat informaţia?
Aţi abordat subiectul Dumneavoastră cu o idee fixă despre modul în care aţi doriţi să răspundă copiii?

Aţi dat dreptate cuvintelor şi opiniilor pe care le-au exprimat copiii – se vor recunoaşte aceştia în reportajul pe care îl publicaţi sau ideile lor au fost reinterpretate din perspectiva unui adult?

EXERCIȚIU DE CONSOLIDARE A CUNOȘTINȚELOR
Formulați 10 „reguli de aur” privind relatările despre copii – un fel de cod de etică intern sau politică internă de protecție a copilului, inclusiv regulile în cazul relatărilor despre copii, indiferent în ce situație sunt copiii.

Vă puteți inspira din broșura „15 reguli de bază pentru jurnaliștii și jurnalistele care relatează despre copii”.

Cerințe etice/deontologice generale pentru reflectarea copilului în mass-media