x
Pentru a vă oferi o experiență mai bună, folosim cookies. Accept

Dezinformare, manipulare și „știri” false

Vezi prezentarea „Dezinformare, manipulare și „știri” false”

Scopul campaniilor de dezinformare este să-i facă pe oameni să se comporte într-un anumit fel după ce au consumat o anumită informație, ghidați de emoții și nu de rațiune, conform scopurilor celui care coordonează campania de dezinformare:

  • să fie panicați și dominați de frică, iar astfel vor putea fi manipulați mai ușor;
  • să fie revoltați până la ură împotriva unei persoane, unui partid, unei națiuni sau unui stat;
  • să idolatrizeze până la inconștiență un lider, o națiune, un partid sau o ideologie etc.

Ținta principală a dezinformării sunt emoțiile oamenilor. Emoțiile puternice deconectează creierul, implicit, gândirea critică. Să controlezi emoțional o mulțime e mai ușor decât să-i controlezi rațiunea.

Dezinformarea este o informație falsă sau înșelătoare răspândită cu intenția de a face rău - a induce oamenii în eroare, a crea confuzie, a crea panică etc.

Manipularea este o informație adevărată, prezentată trunchiat sau fără încadrare în context sau cu un context greșit, având scopul să inducă publicul în eroare. În sens larg, manipularea e atunci când o persoană sau un grup este determinat să gândească sau să acționeze în conformitate cu interesele inițiatorului și nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de distorsionare intenționată a adevărului, lăsându-i însă libertatea de decizie și gândire. Altfel spus, manipularea - este atunci când cineva „umblă” la mințile noastre fără ca noi să ne dăm seama.

Propaganda este o acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unei doctrine politice, idei, convingeri, cu scopul de a le face acceptate și a atrage adepți. Propaganda folosește minciuna, știrea falsă, manipularea. O minciună repetată de multe ori este luată drept adevăr.

Tehnici de manipulare întâlnite frecvent:

  • trunchierea citatelor;
  • scoaterea informației din context și prezentarea ei astfel încât i se schimbă sensul;
  • prezentarea informației dintr-o singură sursă;
  • prezentarea incompletă a informației și altele.

O trăsătură a dezinformării este că ea este făcută pe ascuns. De exemplu, o persoană privește știrile la televizor crezând că se informează despre ce s-a întâmplat peste zi în țară și în lume, însă i se prezintă doar fragmente din realitate, citate trunchiate sau informații scoase din context. Altfel spus, în „haina” de știre i se prezintă informații care o manipulează. Unii oameni, dacă nu se informează și din alte surse, pot să nu-și dea seama că informația care le-a fost prezentată este manipulatoare, poate chiar falsă, incompletă și că astfel au fost dezinformați.

IMPORTANT: Asta nu ar trebui să vă descurajeze să priviți știrile sau să le citiți pe online. Este important să identificați, pentru dvs., sursele de informații credibile și să vă informați din ele.
EXERCIȚII DE CONSOLIDARE A CUNOȘTINȚELOR
  • Creați o listă de cuvinte pe care le asociați cu informarea și dezinformarea. Explicați și argumentați asocierile făcute.
  • Analizați modul cum au fost selectați protagoniștii în acest material:

Căile de creare și de răspândire a falsurilor sunt diferite. De multe ori, sursa primară a răspândirii unei dezinformări sunt rețelele de socializare: Facebook, Telegram, Tik-Tok.

Studiu de caz: CIRCUITUL UNUI FALS DE LA CREARE PÂNĂ LA RĂSPÂNDIREA ÎN MASS-MEDIA

În luna septembrie 2021 pe un canal de Telegram cu aproximativ 400 de urmăritori, numit „Factor News”, a apărut un video, în care câteva profesoare intervievate spuneau că stârnește îngrijorare propunerea ca, în plină pandemie de COVID-19, profesorii să fie obligați să se testeze o dată la 14 zile. În textul de sub video se spunea: „Decizia de a-i obliga pe profesori să plătească pentru testele de constatare a prezenței coronavirusului i-a determinat pe mulți să abandoneze serviciul. Managerii școlilor din Capitală sunt alarmați de numărul mare al cererilor de concediere, care amenință procesul de studii”.

Pe baza acestui video, portalul Aif.md a făcut un articol în care a afirmat, fără alte probe, că unii profesori au depus cerere de demisie.

Articolul a fost preluat de un alt portal, Mejdurecie.md, care a pus un titlu și mai manipulator: „Profesorii moldoveni care nu vor să se vaccineze, au început a-și da demisia”, dar și de Point.md și portalul din regiunea transnistreană Dnestr.tv.
La verificare, atât șeful Direcției Generale Educație al municipiului Chișinău, cât și Ministerul Educației, au declarat că nu a fost înregistrată nici o cerere de demisie de la profesori din cauza testării la coronavirus.

Concluzie: prin răspândirea informațiilor false, s-a urmărit creșterea antipatiei față de vaccinare și testare, dar și revolta față de guvernare.



Studiu de caz: „ARHITECTURA” UNEI OPERAȚIUNI DE DEZINFORMARE

Următorul exemplu arată cum, prin intermediul Facebook, a fost răspândit un fals referitor la faptul că pandemia COVID-19 ar fi o invenție.

Inițial un preot a înregistrat un video în care a anunțat că știe un caz în care poliția a promis o recompensă de 15-20 de mii de lei familiei unui bărbat din Nisporeni pentru ca aceasta sa semneze în procesul-verbal de deces că bărbatul ar fi fost bolnav de COVID-19. Video-ul a avut 38 de mii de vizualizări.

Această „mărturie” a fost luată de bună de către un alt utilizator de Facebook, care a înregistrat un alt video, spunând că și el cunoaște câteva asemenea cazuri. Și acest video a avut mii de vizualizări, însă ulterior a fost șters.

Mesajele din cele două video-uri, chiar dacă nu se adusese nici o probă concretă - cu nume, prenume de persoane - au fost răspândite repede pe rețele sub formă de comentarii și postări.

Verificarea pe care au făcut-o jurnaliștii Ziarului de Gardă, și ai portalului Stopfals.md care au mers acasă la familia indicată de preot și la alte familii despre care se afirma în postări că ar fi primit bani, a arătat că nici unul dintre cazuri nu era adevărat. Nimeni - nici preotul, nici celălalt autor al video-ului nu au putut prezenta vreo probă că astfel de fapte într-adevăr au avut loc. Rudele celor decedați au negat că ar fi primit bani și chiar că ar fi discutat cu cineva despre asta.



Dezinformarea este organizată pe narațiuni. Acestea sunt afirmații generale, promovate ca idei de bază în conținuturi informative din mass-media și pe social media.

Narațiuni răspândite frecvent în Republica Moldova și în fostele state comuniste:

  • În țările europene are loc o degradare a valorilor morale, în detrimentul credinței și a instituției familiei tradiționale;
  • Statele membre ale Uniunii Europene de facto nu sunt suverane;
  • NATO este o alianță periculoasă;
  • Guvernele pro-europene din fostul spațiu sovietic sunt conduse de „curatori externi”;
  • Washington, NATO și EU vor să implice Moldova în război, alături de Ucraina, împotriva Rusiei.

Sunt perioade când răspândirea în Republica Moldova a narațiunilor de mai sus este mai intensă sau chiar agresivă, în funcție de interesul de moment al părții interesate.



Așa cum este arătat în schema de mai sus, din narațiunile de dezinformare derivă ulterior mesaje intermediare și cazuri concrete de „alimentare” a acestor narațiuni.
Schema de mai jos reprezintă un exemplu concret cum au fost organizate unele narațiuni de dezinformare în timpul pandemiei de COVID-19.